STB și aerul condiționat. TRAMVAIELE vechi, adevărate saune pe roți. Canicula face ravagii și la șine, pe care le „umflă” extrem de periculos

STB și aerul condiționat. TRAMVAIELE vechi, adevărate saune pe roți. Canicula face ravagii și la șine, pe care le „umflă” extrem de periculos
Publicat: 21/06/2024, 08:00
Actualizat: 21/06/2024, 12:46

În București funcționează în prezent aproximativ 1.200 de vehicule STB, respectiv autobuze, tramvaie și troleibuze (parc activ). Aproape 15% dintre acestea nu au aer condiționat, au precizat reprezentanți ai Societății de Transport București, pentru Gândul. Cele mai mari probleme sunt la tramvaiele vechi, V3A. În ceea ce privește transportul cu tramvaiul, aici apare un fenomen grav în aceste zile caniculare: șinele se dilată, devenind foarte periculoase. Vestea bună este că ponderea vehiculelor fără aer scade de la an la an.

Din cele aproximativ 1.200 de vehicule active ale STB, aproape 15% nu au în prezent aer condiționat. Practic, sunt adevărate saune pe roți. Cele mai mari probleme sunt la tramvaiele vechi, V3A. În prezent, în București circulă aproximativ 100 de astfel de vehicule, potrivit reprezentanților STB.

De asemenea, nici troleibuzele Astra Irisbus nu au aer. Mai mult, la unele dintre aceste vehicule, care circulă pe linii precum 62, nici măcar nu se deschid geamurile. Pe aceste vehicule s-a încercat montarea de aer condiționat, însă, în 2020, un astfel de troleibuz a ars ca o torță în București. Surse STB declarau atunci pentru Gândul că incendiul ar fi pornit chiar de la instalația de aer improvizată.

STB: Multe troleibuze Astra, înlocuite de noile Solaris

Vestea bună este că STB vrea „să scape” de ele cât mai curând.

Nu au mai rămas foarte multe troleibuze Astra. Acestea au fost înlocuite cu noile troleibuze Solaris, produse în Polonia. În prezent, în București circulă peste 70 de troleibuze noi, au precizat pentru Gândul reprezentanți STB.

Probleme cu aerul condiționat sunt și pe unele dintre autobuzele Mercedes Citaro, cumpărate de pe vremea primarului Adriean Videanu.

Pe de altă parte, ponderea vehiculelor STB care nu au aer condiționat scade de la an la an. Asta datorită faptului că în ultima perioadă parcul STB s-a înnoit consistent. Iar toate noile vehicule, precum tramvaiele Imperio, troleibuzele Solaris sau autobuzele electrice, au aer condiționat.

Revenind la transportul cu tramvaiul, aici intervine un fenomen foarte periculos în aceste zile caniculare: șinele se dilată extrem de mult, așa cum se poate vedea din fotografia publicată mai jos de Gândul.

Tramvai deraiat de la caniculă

De altfel, un tramvai a deraiat miercuri pe linia 27, tocmai din cauza faptului că o șină s-a dilatat de la căldură.

Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Camil Ressu, pe sensul de mers spre Piața Unirii.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă călătorii au fost nevoiți să caute alte mijloace de transport pentru a se deplasa.

Timp de două ore, linia 27 de tramvai a fost blocată, dar Societatea de Transport București a venit în ajutorul oamenilor cu o linie navetă de autobuze.

Potrivit STB, în prezent există restricții de viteză la tramvaie din cauza caniculei.


Citește și:

REPORTAJ | Un tramvai numit „cazan”, care merge pe linii strâmbe și cu bucle. Bucureștiul se prezintă rușinos la capitolul transport pe șine

Ce planuri are STB în 2024. Daniel Istrate, director general: „Vin troleibuze noi și cele 100 de autobuze electrice, și vom schimba șinele”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Așa îți protejezi datele din telefon. Durează câteva secunde
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Primele dovezi care arată că fluturii pot zbura peste 4.000 de kilometri
×